Ce să faci ca să-ți găsești sufletul pereche?

by | Mar 2, 2021 | Arta de a trăi, Stil de Viață

cuplu intins pe podea iubiti parteneri imbratisati

La începutul marii majorități a relațiilor, fiecare dintre cei doi își dorește să se transforme într-un anumit fel pentru celălalt.

În această etapă se produc adevărate transformări alchimice altfel spus cei doi se simt desăvârșiți prin acea relație, altfel spus strălucesc când sunt împreună.

Acestei faze a relației îi corespunde energia începutului care încarcă relația într-un mod inefabil și sublim. Apoi, odată cu trecerea timpului, personalitatea fiecăruia tinde să revină la ceea ce este ea cu adevărat și să-și exprime toate aspectele sale în mod plenar. În aceste momente se constată în relație că s-a schimbat ceva și uneori schimbările sunt destul de dureroase.

Totuși, scopul unei relații nu este acela de a avea o altă persoană care să te desăvârșească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtășești desăvârșirea ta, iar prin acest aspect se poate caracteriza și maturitatea în cuplu.

Testul relațiilor este dat de faptul de cât de bine s-a încadrat celălalt în idealul vostru și cât de mult v-ați ridicat voi la idealul partenerului. De fapt, singurul și adevăratul test constă în cât de bine v-ați ridicat voi la nivelul idealului vostru.

Pentru acesta să vedem care sunt caracteristicile unui cuplu care dorește să se trasforme în timp într-un cuplu de suflet.

  1. Cei doi vor avea aceeaşi vibraţie (există o comuniune sufletească printr-o rezonanţă a vibraţiei de bază a sufletului);
  2. Vor avea aceleaşi idealuri;
  3. Nu se vor abandona unul pe celălalt, indiferent de circumstanţe, vor simţi starea de iubire totală, necondiţionată;
  4. Îşi vor revărsa dragostea permanent unul asupra celuilalt, pentru că iubirea lor este (sau trebuie să devină infinită) inepuizabilă;
  5. Întotdeauna vor pune necesităţile şi nevoile celuilalt înaintea nevoilor proprii;
  6. Dăruirea de sine pentru binele celuilalt se va află la baza motivaţiilor tuturor acţiunilor lor;
  7. Sacrificiul de sine mutual va fi la originea acţiunilor lor.

Metode inedite de găsire a unui suflet pereche

Dar pentru a ne găsi perechea de suflet în primul rând trebuie să ne dorim cu toată ființă să o întâlnim, și apoi să fim alături de ea. În același timp nu trebuie să ne cramponăm într-o idee fixă despre manifestarea sa, ci trebuie să purtăm o iubire vie în suflet, să iubim ființele pe care le întâlnim, căci în fiecare se ascunde o parte din sufletul nostru pereche.

Metoda astrologică

Metoda astrologică constă în căutarea pe baza hărţii astrologice, a unei fiinţe de sex opus cu care să fim compatibili. Se poate face astrograma în care planetele sunt luate mediat.

Prin această mediere a poziţiei planetelor se determină o astrogramă a cuplului care este suma influxurilor astrologice a celor două teme natale. Această sumă trebuie într-adevăr să exprime o mare compatibilitate şi să nu aibă multe aspecte negative. De asemenea, metoda se mai poate baza pe compatibilităţile între poziţiile diferitelor planete din astrogramele celor doi iubiţi. În general, în asemenea analize se iau în considerare Soarele, Luna, Marte şi Venus.

Analiza profundă a propriului suflet

Această autoanaliză, autodefinire şi amplificare a trăirilor noastre sufleteşti este absolut necesară pentru că noi nu putem cere ceva care să ne complementeze, dacă noi nu suntem conştienţi de ceea ce suntem noi cu adevărat, şi care sunt aspiraţiile sufletului nostru, de ceea ce avem noi nevoie într-o asemenea relaţie sufletească.

Această autoanaliză ne poate oferi ea însăşi mari revelaţii în privinţa a ceea ce căutăm, a ceea ce suntem şi ea însăşi poate să rezolve o serie întreagă de conflicte interioare sau conflicte cu fiinţa iubită, pentru că putem înţelege ce anume făce să survină mereu probleme într-un anumit moment în relaţiile noastre.

Vizualizarea creatoare

În cazul acestei abordări, fiinţa care caută sufletul pereche va urmări să vizualizeze cât mai clar, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere mental, sufletesc, spiritual şi, de asemenea, erotic, fiinţa ce-i va fi suflet-pereche.

Etapele vizualizării creatoare:

  1. Construirea cât mai precisă a unui model mental al sufletului pereche pe baza caracteristicilor fizice dorite.
  2. Construirea cât mai exactă a unui model mental al sufletului pereche pe baza caracteristicilor sufleteşti şi mentale, intelectuale, spirituale dorite (a caracteristicilor de natură subtilă).

Scopul relațiilor este să ne solicite în mod constant să cream, să exprimăm, să trăim experință unor aspecte din ce în ce mai grandioase ale ființei, a unor viziuni din ce în ce mai mărețe despre noi înșine, a unor versiuni și mai magnifice ale fiecăruia dintre noi.

A aștepta în mod pasiv, și a lasă să treacă viața pe lângă noi din simplu motiv că așteptăm sufletul pereche, este o mare risipă de timp. Nu uite niciodată că : “Cine iubește mult, mult va fi iubit”.

 

Teodora Cipaianu
Teodora Cipaianu

Absolventa a facultații Babeș Bolyai din Cluj, secția fizică chimie, Cipăianu Teodora a avut o căutare îndelungată în ceea ce privește rezolvarea problemelor de sănătate prin metode alternative. Practica yoga de mai bine de 28 de ani precum și colaborarea cu revista Solaris in 2013-2014, au dus la sintetizarea de articole cu un bogat conținut atât științific cât și spiritual.

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.